Ca la noi la nimenea
Mihai Eminescu
Timpul 12 septembrie, 1878


Proverbul acesta, mostenit din mosi stramosi, e rezultatul unei dureroase istorii, în cursul căreia poporul
nostru, pierzand orice speranta de îndreptare, ia lucrurile mai mult in bătaie de joc, ca si cand lui Dumnezeu
i-ar fi placut sa drapeze tragedia sortii noastre cu foarte multe scene comice.

Realitatea tragica a vietii noastre de stat e nespusa mizerie a populatiunilor de jos, e stoarcerea lor prin
nemasuratele clase improductive, compuse mai cu seama din straini, e usurinta si lipsa de caracter in viata
publica, e putrejunea bizantina a puilor de fanarioti care, sub masca interesului general, fura de sting, fie
pe calea diurnelor si lefilor nemeritate, fie prin arendarea mosiilor statului, fie pe alte mii de cai.
Comedia consista insa in minciuna vecinica a constitutionalismului, in pretextarea diferitelor libertati
publice, a civilizatiei si a altor mofturi pentru a acoperi unica tendinta a acelei negre multimi de liberali
care nu cauta, nu viseaza decat puterea statului, pentru ca prin mijlocul ei sa prade.

O multime de oameni mari se misca pe aceasta scena bizara, pe care toate sunt cu putinta afara de un singur
lucru: onestitatea.
Autori cari nu stiu a scrie o fraza corecta (vezi Pseudo-Ureche), oameni de stat cari nu pot justifica nici
savarsirea scoalei primare, advocati fara stirea lui Dumnezeu, pictori orbi si sculptori fara de mani,
generali cari nu stiu citi o harta, subprefecti iesiti din puscarie, legiuitori recrutati dintre stalpi de
cafenele, jucatori de carti si oameni cu darul betiei, caraghiosi cari inaintea erei liberale vindeau bilete
la cafe chantant, iata banda oculta care guverneaza azi Romania, banda care, pana mai ieri republicana pana
la comunism, astazi creaza decoratii, impartindu-le intre ei cu profuziune; ieri voind sa rastoarne pe Domn,
azi il titluiesc rege; ieri proclamand republica la Ploiesti, azi joaca cu aceeasi maiestrie pe lingusitorii
Curtii.

Din focarul Bucurestilor putrejunea morala si sociala se mantine metodic asupra intregei tari; din
painjinisul hidoasei pocituri se-ntind firele in filialele societatii de exploatatie ce au forma de comitete
de salut public. Pe cand nici o indreptare nu se face nici scolii, nici bisericii, nici ramurilor de
productiune materiala, tot pe atunci presa vecinicei minciuni, presa radicala, discuta subtilitati despre cea
mai buna organizare a statului. Militari cari au pus pistolul in pieptul lui Voda Cuza azi au reintrat in
rangurile lor militare si sunt decorati; omul care a proclamat la Ploiesti republica si l-a detronat pe Voda
e-naintat, primeste decoratii si reprezinta azi pe monarhul pe care l-a tradat ieri inaintea altor principi.
A-si calca juramantul a devenit in Romania un titlu de inaintare. Plebea de sus, slugarnica catra cei mari,
de neomenoasa cruzime si trufie cu clasele de jos, esploateaza pozitia ei oficiala in interesul ei privat. Un
meschin egoism, o lacomie de castig cu orice mijloace, lipsa de buna-credinta in afacerile publice si in cele
private, fatarnicia si amagirea ca busola a presei, iata cumplitele efecte ale unui guvern liberal de cativa
ani. Inca alti cativa ani si societatea va incepe a plesni din toate incheieturile.

Elemente straine vor inunda Romania ca valurile potopului, dupa ce vor fi subminat terenul pe care hidoasa
pocitura conduce ca regisor comedia meschina jucata de bufonii partidului sau.

Mai mult inca. Noi credem ca mani-poimane, desfiintandu-se si justitia, va incepe deplina anarhie.

„Romanul?“ crede de pe acum ca trebuie sa-si pregateasca terenul pentru a lovi in judecatori si a aduce din
nou pe delapidatorii de bani publici inaintea juratilor.

Cumca radicalii se pregatesc a nimici orice garantie in contra urmaririi hotiilor ce le comit ei in prezent
se dovedeste din articolul de mai jos al“Romanului“. Cu fatarnicia cu care e scris s-ar crede ca pe foaia
bizantina o doare inima de interesele tarii. In fapta insa judecatorii nu-i plac si vrea sa vaza iar
reintroducandu-se tratarea proceselor pentru delapidare de bani publici in mana juratilor, unde totul se va
face musama. Condamnarea de catre tribunalele ordinare a vestitului Arion ii sta „Romanului“ si azi pe inima,
el stie ce soarta ar avea corelegionarii lui politici inaintea tribunalelor ordinare.

Sa ne asteptam dar curand la desfiintarea justitiei, la darea fraului slobod tuturor hotiilor, la coruptiunea
deplina, sub pretext ca tribunalele sunt partinitoare. Oricat de partinitoare ar fi insa, ele sunt mai bune
decat curtile cu jurati, caci in orice caz e mai preferabila o justitie nedeprinsa inca bine cu cercetari
criminale, deci ingaduitoare, decat nici o justitie. Juratii insa nu sunt nici o justitie.

Articolul tendentios al „Romanului“, vro inspiratiune a d-lui Statescu, cel care permuta si destituie
judecatorii pentru opiniile lor, cel care a propus gratiarea de vinovati fatisi, dar exercita presiune asupra
judecatorilor ca sa condamne oameni nevinovati, merita a fi reprodus ca un model de fatarnicie, amagire si
lipsa de pudoare.

Iata-l dar:
Administratiunea unei tari formeaza un tot nedivizibil; diferitele ei ramure fac parte din aceeasi sistema si
sunt neaparate una alteia tocmai dupa cum o bucata a unei machine este neaparata celeilalte si mecanismului
intreg. Cand o bucata a mecanismului merge rau, toata sistema din care face parte sufere.

Aceasta observatiune, de mii de ori repetita si devenita un loc comun din cele mai mult intrebuintate, dar
totdauna adevarat, ne-am facut-o vazand ce fel de concurs da justitia, pentru infranarea delapidarilor,
hotiilor, batailor de tot felul.

Ne-am plans de escesele si de abuzurile comise in armata, ne-am plans de cele comise in administratiune; ar
fi trebuit poate sa incepem prin a ne plange de modul in care justitia, si mai cu osebire juzii instructori
inteleg a-si face datoria fata cu delapidatorii, cu hotii, cu cei ce comit felurite abuzuri, si pe care
celelalte ramure de administratiune ii tramit inaintea tribunalelor.

Ar fi trebuit, zicem, sa incepem prin a ne plange de justitie, fiindca un delapidator, un hot dovedit, trimis
inaintea justitiei si achitat sau liberat prin ordonanta de neurmarire, este o mare incurajare, un puternic
indemn pentru alti hoti, pentru alti delapidatori.

Ne plangem ca unii subprefecti fura si bat, ca unii vamesi fura, ca unii perceptori si casieri fura. Asa
este, din nenorocire. Dar, pe de alta parte, mearga oricine la ministerul de finante, si vaza cati
functionari culpabili au fost dovediti si dati de aceste administratiuni in judecata, si cati au fost
condamnati.

Faptul e deplorabil; el arata o trista stare morala, chiar la aceia a caror instructiune ne dadea dreptul
sa-i privim ca pe agentii cei mai activi si mai luminati ai radicarii nivelului moral in tara.

Sunt cativa ani, guvernul trecut lua pe delapidatori de la juriu si-i dete tribunalelor. Care fu resultatul?
Astazi, delapidatori condamnati mai ca nu se mai vad; nu numai ca tribunalele ii achita si-i absolv cu cea
mai mare usurinta, dar mai inainte de-a ajunge la tribunale, juzii instructori sunt aci spre a gasi mijlocul
de-a declara ca nu e caz de urmarire.

Vom face in alt numar o enumerare mai lunga de functionarii culpabili dati judecatii de diferite
administratiuni si achitati, absolviti, sau facuti scapati sub toate formele de catre justitie. Pentru
astazi, ne vom margini a cita numai cateva cazuri.

Nu vom face decat sa amintim ca chiar o banda de hoti, cu capetenia lor, s-a prins in toamna trecuta in
judetul Putna si a fost liberata prin ordonanta de neurmarire.

Nu de mult se descopera la Vama Predeal hotii enorme. Vamesul, dovedit culpabil, este dat judecatii; faptele
sunt constatate, judele instructor nu poate da ordonanta de neurmarire, dar tribunalul coloreaza hotia astfel
incat absolva pe culpabil, sub cuvant ca „nu e articol de lege“ in temeiul caruia sa se poata rosti
condamnarea.

In judetul Prahova, administratiunea descopera ca un subprefect a comis o fapta odioasa de a alcatui liste de
subscriptiune de la sine si de a aduna bani de prin plasa sa, sub cuvant de subscriptiune pentru raniti sau
pentru cumpararea de arme. Faptul se dovedeste pe deplin de administratiune; ea sileste pe subprefect sa
inapoieze o parte din sumele adunate, il destituie si il tramite naintea justitiei.

Judele instructor declara ca nu e un caz de urmarire.

În fine, chiar zilele trecute, dupa cum este stiut, se dovedeste la Ploiesti, de catre procuror si de catre
presedintele juratilor, ca directorele penitenciarului bate crunt cu biciul pe arestati. Ministrul de interne
suspenda pe director, ramanand ca justitia sa-si faca datoria. Însa, dupa cat ni se asigura, si de asta data
judele instructor ar fi declarat ca nu e caz de urmarire.

Aceasta procedere ar fi atat de cutezatoare din partea judelui instructor, în urma svonului ce s-a facut
asupra bataielor, încat stam la îndoiala a-i da crezamant si asteptam o noua confirmare.

Atragem luarea aminte a d-lui ministru de justitie asupra acestei deplorabile si penibile stari de lucruri.
Suntem încredintati ca d-sa se va gandi serios la mijloacele de vindecare, caci, atunci cand justitia nu-si
face datoria, nu esista justitie în tara, prin urmare nu esista nici moralitate, nici progres real.